miercuri, 29 august 2012

Un alt fel de intelegere a "Tineretii fara batranete..."


Lupta cu radicalii liberi - esenta unei sanatati de invidiat


Radicalii liberi sunt molecule cu un electron impar (sau "liber") pe orbitalul extern, conditie de dezechilibru care transforma aceste molecule fragmentate in agenti foarte instabili si periculosi din puncte de vedere biochimic pentru structurile corpului uman cu care intra in contact.
Radicalii liberi din corpul nostru provin in primul rand de la procesele de oxidare derulate in organism pe fond de stres si stari emotionale negative, dar si de la toxinele de tot felul provenite din exterior si ajunse in corp pe diferite cai (alcool, tutun, medicamente, droguri, poluare, malnutritie). Compusii chimici complecsi, cum sunt cei din structura fiintei umane, dobandesc stabilitatea prin paritatea electronilor moleculelor.

De fiecare data cand un radical liber ataca o molecula normala pentru a-i sustrage un electron, molecula isi modifica in urma acestui proces structura si proprietatile chimice, transformandu-se la randul ei in radical liber. Din acest moment, fiind dezechilibrata electrochimic, instabila biochimic si extrem de reactiva, molecula organica transformata in radical liber cauta sa-si recapete stabilitatea prin sustragerea violenta a unui electron de la alta molecula organica. Scapata de sub control, reactia se perpetueaza.. O celula umana mutilata in acest fel la nivel de atomi si molecule isi pierde functiile de baza, transformandu-se intr-o sursa de radicali liberi gata sa atace alte celule, denaturandu-le si acestora functiile. Se genereaza treptat un lant de reactii biochimice daunatoare pentru organism, cu repercusiuni foarte grave in timp.
Sistemul nostru imunitar are functia prin care foloseste oxidarea pentru a “fura” electroni de la bacterii sau alti “invadatori” pentru a opri infectia in organism. Reactia opusa, cea de reducere a oxidarii, are loc dupa ce bacteria a fost distrusa. Antioxidantii sunt trimisi sa “doneze” electroni, pentru a opri lantul distructiv al oxidarii. Daca nu exista in corp suficienti antioxidanti sub forma de vitamine, minerale sau enzime, oxidarea continua si distruge tesutul sanatos.

Antioxidantii 
sunt compusi naturali ce au posibilitatea de neutraliza efectele mutante ale radicalilor liberi, stopand reactiile de oxidare, degenerare si malignizare a celulelor corpului nostru. Recentele studii medicale au aratat ca antioxidantii pot inactiva radicalii liberi si pot chiar stopa instalarea unor boli, avand un rol important si in incetinirea procesului de imbatranire. Aceste preparate pe baza de substante nutritive si plante medicinale, atunci cand sunt luate in doze suficiente si in combinatii corecte, ajuta organismul sa se apere eficient de vatamarile produse de actiunea radicalilor liberi.

Doctorul Harman de la Universitatea Nebraska
 descrie activitatea radicalilor liberi ca pe un fel de "iradiere interna" care ataca si distruge fara crutare celulele si tesuturile, provocand diverse simptome atribuite in mod obisnuit imbatranirii: zbarcirea pielii, pete pigmentare, cataracta, artrita, ingrosarea arterelor, bolile de inima, glaucomul, boala Alzheimer, pierderea memoriei, apoplexie, senilitate, si mai ales cancer, ca stare degenerativa si de invalidare functionala la nivel celular.
Imbatranirea este, prin urmare, nu un proces cronologic cauzat de trecerea timpului, ci mai curand un proces biologic degenerativ determinat de viteza cu care radicalii liberi isi fac simtita prezenta in organism, distrugand celulele, atacand tesuturile si afectand functiile vitale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu